
Pizza Hut inaugurează un nou restaurant, de tip Express, în orașul Târgu Jiu
La finalul anului trecut, Pizza Hut anunța o inovație la nivel de restaurante, odată cu inaugurarea primei locații de tip Express în orașul Buzău, iar astăzi, brandul adaugă în portofoliu o nouă unitate de acest tip în Târgu Jiu.
Sphera Franchise Group, deținătoarea companiei care operează în sistem de franciză brandul Pizza Hut în România, anunță extinderea restaurantelor de tip Express, prin deschiderea unei unități în orașul Târgu Jiu, județul Gorj. Conceptul Express presupune pregătirea și servirea produselor într-un timp scurt, de aproximtiv cinci minute, care pune la dispoziția consumatorilor o experiență completă și rapidă și a apărut din necesitatea adaptării la diverse ocazii de consum.
„Suntem bucuroși să anunțăm astăzi inaugurarea unei noi unități Pizza Hut în România, ținând cont de provocările pe care le traversăm, și să reconfirmăm astfel angajamentul pe care ni l-am luat față de consumatorii noștri în urmă cu aproape 28 de ani, de a rămâne întotdeauna relevanți, conectați la cele mai noi trenduri ale pieței și la obiceiurile de consum. Conceptul de restaurante Express le oferă fanilor posibilitatea de a se bucura de produsele lor preferate într-un timp cât mai scurt.