
Sphera Franchise Group anunță inaugurarea primului restaurant Pizza Hut Express din România
Sphera Franchise Group („Sphera”), grupul de companii care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România iar nivel internațional, restaurante KFC la Chişinău, Republica Moldova și în Italia, raportează îndeplinirea planului de dezvoltare aferent anului 2021 pentru Pizza Hut, prin inaugurarea la Buzău a primului restaurant Pizza Hut Express din România.
Noul restaurant deschis astăzi la Buzău se află în zona de food-court a Buzău Shopping City și are o suprafață de aproximativ 60 de mp, fiind cea de a treia locație Pizza Hut inaugurată anul acesta.
Pizza Hut Express Buzău reprezintă un nou concept de restaurant, care pune la dispoziția consumatorilor o experință completă și rapidă, pizza fiind pregătită în fața clientului și gătită în aproximativ cinci minute de la plasarea comenzii.
Restaurantele de tip Express reprezintă modul în care brandul se adaptează la noile obiceiuri de consum, precum și la actualul context socio-sanitar.